Cum poți economisi când vine vorba de geamuri/uși ?

Tocmai ce te-a sunat constructorul să te anunțe că se apropie etapa în care trebuie să decizi ce tip de geamuri pui. Evident, apoi urmează să le comanzi îi să le montezi la noua casa. Sau să renovezi o casă mai veche. În oricare situație ai fi, te înțelegem; am trecut personal prin ambele situații și de sute de ori prin experiențele clienților noștri. Ne lovim de multe ori de expresii precum: “Este scump!”, “Nu se poate mai ieftin?”, “Cum pot economisi când vine vorba de geamuri / uși?”.
Așadar, iată câteva dintre cele mai practice exemple care ți le putem oferi și care credem că te pot ajuta și din acest punct de vedere.

1.Alege o culoare accesibilă. Cea mai ieftină culoare este albul. Orice lucrare, orice model de geam sau de ușă poate fi realizat și pe alb (și, între noi fie vorba, de multe ori arată mai bine pe alb decât pe altă culoare). Aici intră atât geamurile / ușile principale, cât și accesoriile.
2.Renunță la șprosuri. Ce sunt șprosurile? Sunt acele ornamente dintre sticle care poate le-ai văzut pe internet, dar care nu au niciun rol termic / fonic. Aceste ornamente au rol strict decorativ.
3.Demontează singur vechea tâmplărie. Dacă vrei să renovezi o casă mai veche, demontează acele părți din vechile geamuri pe care le vei înlocui (tocuri, sticle, pervaze, praguri etc). Altfel spus, fă-ne munca mai ușoară la montaj, iar noi ne asigurăm că acest lucru se reflectă în prețul final.
4.Alege tipul clasic de plase de țânțari. Dacă alegi să îți comanzi și plase de țânțari (indiferent de momentul în care faci această comandă), alege tipul clasic, nu neapărat plisee sau rulouri. Găsești AICI mai multe detalii.
5.Alege tipul de profile sau sticlă termopan la ușile / geamurile de interior. Atunci când optezi pentru piese care sunt în interior (geamuri / uși între camere, de exemplu) sau la o terasă unde nu e necesară păstrarea căldurii / răcorii, alege profile mai accesibile sau sticla termopan dublă. Citește AICI despre sticla termopan dublă.
6.Cere sfatul specialistului. Nu știi ce să alegi? Nu poți alege oferta mai scumpă, dar vrei să lucrezi cu un anume specialist? Cere! Cere pur și simplu o ofertă mai accesibilă. Sigur vei primi.
7.Alege configurații simple. Complexitatea unei piese de tâmplărie influențează direct prețul. De exemplu, dacă un geam are 6 deschideri este automat mai scump decât unul cu 2 sau 3 deschideri. O ușă împărțită în 5 ochiuri de sticlă este mai scumpă decât o ușă cu sticlă de sus până jos. Alege varianta mai simplă!
8.Deschiderea pe balamale. În cazul ușilor pe care vrei să le montezi în exterior, în interior optează pentru un sistem de deschidere clasic, pe balamale. Sistemele culisante / glisante sunt mai scumpe, deși au un farmec aparte.
9.Închiderea în mai puține puncte. Atunci când alegi uși de interior din PVC este important să știi că poți cere mai puține puncte de închidere (adică o broască cu o singură închidere). Nu e necesar să optezi un sistem de închidere multipunct (sisteme suplimentare de blocare).
În orice situație te-ai afla, nu renunța niciodată la calitate! Uită-te la acele aspecte care optimizează direct izolarea fonică, termică.

Ai încredere în specialist. Există un motiv pentru care te sfătuiește anumite lucruri. Pune întrebări - cu cât pui mai multe întrebări, cu atât ți-e mai clar ce vei obține, ce beneficii există și care sunt beneficiile pe termen lung.

Și după cum deja te-am obișnuit, suntem aici să te ghidăm în acest proces, să îți răspundem la întrebări oricâte ar fi. Iar dacă crezi că acest articol e vital să ajungă la cât mai multă lume, dă un share.